Despre moarte si prezent

Exista macar un moment in viata fiecaruia, cand isi da seama cat de nesemnificative sunt actiunile sale, cat de mult se chinuie, cu gandul ca ii va fi bine intr-un viitor, cu toate ca nu e total sigur, ca acel viitor va veni cu siguranta.

Majoritatea urmam un sablon, crestem, ne scolim, ne indragostim, ne luam un job, ne casatorim, facem copii si ne uitam cum cresc. Cand eram mic, gustam acea placere de a nu avea griji, dar undeva exista si amarul, frica aceea stiind ca viitorul nu-ti va aduce ceea ce visezi cand esti mic. Iar cand crestem si ajungem la acel „viitor”, incepem sa renuntam la prezent, visand din nou la alt viitor si tot asa mai departe. Capturand prezentul intr-o perpetua munca in a ne construi din temelii…viitorul. Si ma refer la sacrificiile pe care le fac parintii(aceia adevarati, nu cei care doar fac un copil, sa fie acolo, sa-si indeplineasca datoria pe pamant), pentru copiii despre care ei viseaza un viitor, dar cu totul diferit fata de ceea ce ei isi doresc. Isi rup din putinul lor, pentru a asigura copilului, viitorul. Iar logica vine si spune: „dar prezentul?” De ce sa nu fie si el fericit cand e mic, acum, cat se mai bucura de lipsa grijilor, pentru ca o singura data in viata lui efemera, are parte de asa ceva.

Ne chinuim atat de mult sa facem lucruri despre care visam noi ca ne vor face sa zambim, peste ani, zile, luni…uitand, ca oricand ne putem imbolnavi, ori cei apropiati noua, ori ca vom muri. Si uitam sa zambim acum, sa-i facem pe cei de langa noi sa zambeasca acum, sa se bucure de fiecare clipa de acum si odata cu ei si noi. Pentru ca nu suntem vesnici si nici ghicitori in stele, sa stim daca vom mai zambi maine, sau la anul.

Pentru ca, daca nu te bucuri acum de prezent in felul tau, cum stii mai bine, incat sa contaminezi si pe cei din jurul tau cu optimism si zambete calde, probabil nu vei mai avea ocazia vreodata sa faci asta…muritor fiind, nu alegi cat de stupid sau eroic si cat de tanar sau batran sa mori. Cei ramasi oricum vor ramane cu amintirea zambetului tau, resetelor tale, bunavointa cu care i-ai tratat neconditionat pe cei dragi cand erau in necaz, pasiunea cu care ai iubit…

Post scris in memoria surorii mele, Elena(5 Decembrie 2009)

Taguri:,